Reducerile de iarnă îți aduc până la -20%, și consultații GRATUITE!!

X

Cei mai la modă ochelari de vedere – tendințele pe 2023

impotriva-luminii-albastre impotriva-luminii-albastre

așa că ne-am gândit să dedicăm acest articol tendințelor de ochelari în 2022. Vom vedea, în rândurile de mai jos ce tipuri de rame se poartă anul acesta, care ochelari sunt cei mai la modă în anul pandemiei, și așa mai departe. 

Da, cu siguranță știi despre ce vorbim. Ochelarii aceia rotunzi și cu rame subțiri de metal care au intrat în istorie drept „ochelarii John Lennon”. Ei bine, da, deși marele artist nu mai este printre noi încă din 1980, ochelarii purtați de acesta au rămas un simbol hippie, de rebel, și sunt încă la modă în ziua de astăzi.
Acești ochelari subtili, rotunzi, sunt o mană cerească, așa cum ar spune românii, deoarece pot fi purtați într-o varietate de asortimente și pot fi asortați oricărei ținute. Ochelarii stil Lennon sunt la modă atât în tendințele pentru ochelarii de vedere, cât și cele pentru ochelari de soare, deci indiferent ce cauți să achiziționezi, cu stilul Lennon nu ai cum să dai greș.

Sfat: Deși ochelarii Lennon arată bine oricând, cel mai bine încadrează un chip pătrat, cu linii mai drepte, care să contrasteze cu forma circulară a ramelor. Dacă privim cu atenție, John Lennon avea o bărbie pronunțată, cu unghiuri ascuțite și de aceea, ochelarii îi stăteau atât de bine. 

Ochelarii cat-eye

Acest stil a ajuns celebru în urmă cu câțiva ani, ce-i drept, însă de atunci, nu dă semne să iasă dintre favoritele oamenilor. Stilul cat-eye, după cum sugerează și numele, se referă la acei ochelari ușor ovali, care sunt alungiți și oarecum ascuțiți pe mărginile exterioare. Ei se aseamănă stilului de machiaj cu același nume care, la rândul său, este realizat ca să mimeze niște ochi languroși de pisică.
Ce-i drept, ochelarii cat-eye cadrează mai bine printre cititoaterele noastre, și nu printre domni. Astfel de ochelari le oferă o eleganță și o chiar le dau un aer jucăuș celor care-i poartă. În general, ochelarii cat-eye sunt mai potriviți pentru fețele pătrate sau ovale, care au fie fruntea, fie maxilarul destul de mare. Stilul ușor alungit al ochelarilor îți permite să balansezi aceste forme pronunțate și fac fața să pară mai mică și mai echilibrată. 

Ramele groase se întorc la modă.

Dacă întrebai pe cineva ce fel de rame vrea să aibă la ochelari, în urmă cu vreo 15-20 de ani, ar fi spus, cu siguranță, că nu vor rame groase. Foarte multă vreme, acest tip de rame a fost asociat cu stilul tocilar și nu obișnuia să reprezinte o alegere „trendy”.
Astăzi, însă, lucrurile s-au schimbat. Ochelarii cu rame cât mai groase și mai grele se întorc la modă și sunt acum considerați atât de stilați încât chiar și oamenii care nu au, tehnic, nevoie de ochelari, au ajuns să-i poarte drept accesoriu (bineînțeles, fie fără lentile, sau eventual cu lentile de protecție pentru calculator, ca să aibă totuși și un scop practic).
De unde vine această modă stranie? Ei bine, un studiu recent a arătat că mare majoritate a oamenilor asociază ochelarii (mai ales pe aceia proeminenți) cu înțelepciunea. Și poate de-aceea, ochelarii mari și „de tocilar” au ajuns să fie considerați unul din cele mai hot trenduri ale lui 2023. 

ochelari filtru lumina albastra
Rame sclipitoare

Un alt trend popular în 2023, iarăși mai mult pentru doamne, este acela al ochelarilor cu rame ce sclipesc.
Astfel de ochelari oferă un aspect ușor glam și luminează aproape orice ținută. Mai mult, cristalele fiind totuși micuțe și presărate cu foarte mult bun gust, ele nu „bat la ochi” nici la servici, sau într-un cadru formal. Așa că pentru doamnele care vor să strălucească cu adevărat…

Ochelari browline

Ramele browline, la rândul lor, sunt un simbol al ochelarilor de vedere. De fapt, nu, sunt rame superbe atât pentru ochelarii de vedere, cât și pentru cei de soare, iar partea cea mai frumoasă cu acești ochelari e că merg cu orice tip de lentile – colorate, fumurii, nu contează. Ochelarii de tip browline îți dau acel look profi și relaxat, așa. Știi ce faci, iar ochelarii browline arată asta.

Rame roșii – poftim?

Da, nu glumim! O pereche de ochelari cu rame roșii s-ar putea să fie exact ce-ți trebuie ca să ieși în evidență la birou. Desigur, trebuie să ai în vedere și alte aspecte, cum ar fi nuanța pielii, stilul de îmbrăcăminte, și așa mai departe, dar niște rame roșii pot scoate-n evidență partea „excentrică” din tine. Te vor invidia toți colegii – doar ești tipul ăla care are curajul să fie cum vrea el. 

Vezi oferte rame de ochelari

Ochelari anti lumina albastra – Muunel

×

Selectați locația dvs.